0Item(s)

Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi

Product was successfully added to your shopping cart.
Anterior

Argilă roșie superfină

Argilă albă superfină CAOLIN

Vizualizare de ansamblu rapida

Calmantă și decongestionantă, argila albă, cunoscută și sub denumire de kaolin, este potrivită pentru îngrijirea tenului sensibil sau matur.

Disponibilitate: In stoc

4,50 RON

* Campuri Obligatorii

4,50 RON

Detalii

Argila albă (kaolinul), bogată în siliciu, este cea mai blândă dintre toate tipurile de argile, fiind recomandată pentru îngrijirea tenului sensibil sau matur.

Acum in stoc lotul 16113 (exp la 25/04/2019).

Utilizări în cosmetică: 

  1. În măști cosmetice și împachetări corporale, se amestecă cu apă, hidrolate, uleiuri vegetale sau uleiuri esențiale diluate în prealabil în uleiuri vegetale. Se obțin astfel măști purifiante și calmante pentru tenul sensibil, măști antirid pentru tenul matur, împachetări corporale detoxifiante sau pentru slăbire.
  2. Pentru crearea cremelor sau demachiantelor matifiante, se adaugă în faza finală a emulsiei, dispersată în prealabil în puțină apă.
  3. În alte produse cosmetice (săpunuri lichide, geluri de duș,șampoane pentru păr gras, paste de dinți), argila se amestecă la final, dispersată în prealabil în puțină apă.
  4. În produsele de machiaj sub formă de pudră (farduri, pudre pentru ten), se amestecă bine argila într-un mojar împreună cu celelalte pudre și pigmenți, până la obținerea unui aspect uniform.
  5. În fondul de ten, se amestecă bine argila într-un mojar împreună cu celelalte pudre și pigmenți, până la obținerea unui aspect uniform și se adaugă pudra obținută în faza grasă a emulsiei.

 

Rețete cu argila albă

Mască antirid cu argilă albă și hidrolat de trandafir de Damasc

Ingrediente:

  • 10gr de argilă albă
  • 1 gr de pudră de urucum
  • 9 gr de hidrolat de Trandafir

 Se amestecă argila albă cu pudra de urucum într-un bol și se adaugă hidrolatul treptat, amestecând până la formarea unei paste. Se aplică pe ten, gât și decolteu și se lasă să acționeze. Nu lăsați până la uscarea completă a măștii. Se îndepărtează cu apă călduță. Pe pielea curată se pulverizează hidrolat de trandafir și se aplică o cremă antirid.

 

Mască pentru ten sensibil cu argilă albă și bisabolol vegetal

Ingrediente:

  • 10gr de argilă albă
  • 0,2 gr de bisabolol vegetal
  • 9 gr de hidrolat de Lavandă

Se amestecă bisabololul cu hidrolatul de lavandă și se toarnă treptat peste argila albă, amestecând până la formarea unei paste. Se aplică pe ten, gât și decolteu și se lasă să acționeze. Nu lăsați până la uscarea completă a măștii. Se îndepărtează cu apă călduță. Pe pielea curată se pulverizează hidrolat de lavandă și se aplică o cremă pentru ten sensibil.

INCI/Ingrediente: Kaolin (white clay).

Proveniență: Franța.

Proprietăți organoleptice:

  • pudră albă fină
  • miros neutru

pH: neutru.

Solubilitate: argila albă este insolubilă în apă sau uleiuri.

Mod de păstrare: la loc uscat, ferit de lumină și căldură.

Atenție!

  • Produs destinat exclusiv uzului cosmetic.
  • Nu lăsați la îndemâna copiilor.
  • Nu reutilizați, argilele absorb toxinele și impuritățile.
  • Produs pulverulent, utilizați departe de sursele de ventilație și nu inhalați.

Proprietăți ale argilei albe:

  • calmantă
  • detoxifiantă
  • remineralizantă
  • decongestionantă
  • purifiantă
  • matifiantă

 

Argila albă este recomandată pentru:

  • tenul sensibil, uscat, iritat
  • tenul matur 
  • scalpul gras
  • detoxifierea pielii pe întreg corpul