0Item(s)

Nu aveti nici un produs in cosul de cumparaturi

Product was successfully added to your shopping cart.
Anterior

Emulsifiant vegetal Olivem 1000, pentru emulsii ulei-în-apă

Anterior

Solubilizant vegetal

Emulsifiant din ulei de măsline, pentru emulsii apă-în-ulei (Olivem 900)

Vizualizare de ansamblu rapida

INCI: sorbitan olivate

Disponibilitate: In stoc

3,00 RON

* Campuri Obligatorii

7,50 RON

Detalii

INCI: sorbitan olivate

Emulsifiant de sine stătător, ideal pentru realizarea emulsiilor apă-în-ulei (W/O), în care faza uleioasă are o pondere de minim 60% din totalul formulei.

Olivem 900 a fost creat special pentru o dispersie perfectă a pudrelor în cosmeticele decorative (fond de ten, corectoare) și filtrelor solare (dioxid de titan, oxid de zinc) în creme de protecție solară, cărora le conferă în plus și o rezistență sporită la apă.

Obținut din uleiul de măsline, Olivem 900 prezintă un grad înalt de afinitate cu pielea, cu multiple avantaje în cosmetica handmade:

  • este hipoalergenic, fiind potrivit și pentru pielea sensibilă
  • ajută la formarea unor emulsii bogate, potrivite pentru tenul uscat, alipic
  • structurile lamelare pe care le formează în emulsii ajută la difuzia în profunzime a ingredientelor active, ajutînd la îngrijirea eficientă a tenului matur. Aceste structuri lamelare (straturi de acizi grași care se interpun între straturi de apă) se integrează perfect în bariera lipidică a pielii, ajutînd la refacerea ei. Astfel se evită evaporarea apei și implicit deshidratarea pieli.
  • este compatibil cu o varietate de ingrediente active, la o valoare a pH-ului ce poate varia de la 3 la 12
  • validat de Ecocert
  • biodegradabil
  • de origine vegetală
  • bun dispersant pentru pigmenți cosmetici, dioxid de titan, oxid de zinc în cremele de protecție solară

Mod de utilizare:

  • Fazele uleioase si apoase se încălzesc în pahare berzelius separate până la 80°C
  • Faza apoasă se adaugă treptat în faza uleioasă, picătură cu picătură, cu mixare moderată, fără a înlătura paharul din apa caldă (se oprește însă sursa de căldură astfel încât temperatura să nu crească și mai mult). Nu se adaugă altă cantitate de apă până când cantitatea turnată anterior nu s-a încorporat complet.
  • Se continuă mixarea la cald câteva minute, apoi se retrage paharul din apă și se mixează cu viteză mică până la răcire
  • Se adaugă ingredientele active când temperatura scade sub 40°C

Se recomandă ca faza uleioasă să fie de minim 60% din totalul emulsiei, întrucât Olivem 900 este un emulsifiant pentru emulsii apă-în-ulei. În general, emulsiile cu Oivem 900 în care faza uleioasă este mai mică de 60% sunt instabile. De asemenea se recomandă asocierea cu un agent stabilizator precum ceara de albine sau alcoolul cetilic, în concentrații de 1-2%.

De reținut:

  • acidul lactic poate destabiliza emulsiile cu Olivem 900
  • nu grăbiți niciodată răcirea punând în baie de apă rece emulsia caldă
  • nu mixați la viteză maximă; selectați o viteză medie pentru mixerul pe care îl folosiți la preparat
  • nu încorporați toată faza apoasă dintr-o dată în faza uleioasă; adăugați treptat, picătură cu picătură, așteptând încorporarea completă între picături

Concentrațiile recomandate:

  • 5-7,5% în emulsii apă-în-ulei și fond de ten, ca unic emulsifiant
  • 1-10% în lipo-geluri
  • 1-3% ca agent funcțional relipidant
  • 1-2% în calitate de co-emulsifiant în emulsii ulei-în-apă
  • 2-3% în calitate de co-emulsifiant în emulsii apă-în-ulei

 Punct de topire: 65 – 75°C.


Recomandat pentru realizarea unor produse precum:

  • creme și loțiuni de protecție solară
  • balsam de buze
  • produse cosmetice de machiaj
  • creme bogate pentru pielea uscată
  • produse antirid
  • creme onctuoase de mâini

Mod de păstrare: la loc uscat, ferit de lumină și căldură.